Eram șaizeci și opt de ani când Alexandru intra în spital pentru ultima dată. Îmi amintesc că îi ținham mâna și mă gândeam: “Gata, acum va fi doar eu și apartamentul”.
Eram șaizeci și opt de ani când Alexandru intra în spital pentru ultima dată. Îmi amintesc că îi ținham mâna și mă gândeam: “Gata, acum va fi doar eu și apartamentul”.
Eram șaizeci și opt de ani când Alexandru intra în spital pentru ultima dată. Îmi amintesc că îi ținham mâna și mă gândeam: “Gata, acum va fi doar eu și apartamentul”.
Eram șaizeci și opt de ani când Alexandru intra în spital pentru ultima dată. Îmi amintesc că îi ținham mâna și mă gândeam: “Gata, acum va fi doar eu și apartamentul”.
Eram șaizeci și opt de ani când Alexandru intra în spital pentru ultima dată. Îmi amintesc că îi ținham mâna și mă gândeam: “Gata, acum va fi doar eu și apartamentul”.
Eram șaizeci și opt de ani când Alexandru intra în spital pentru ultima dată. Îmi amintesc că îi ținham mâna și mă gândeam: “Gata, acum va fi doar eu și apartamentul”.
Ich war 68, als Alexandru zum letzten Mal ins Krankenhaus kam. Ich erinnere mich, wie ich seine Hand hielt und dachte: „Das war’s, jetzt bin ich allein in der Wohnung.
Ich war 68, als Alexandru zum letzten Mal ins Krankenhaus kam. Ich erinnere mich, wie ich seine Hand hielt und dachte: „Das war’s, jetzt bin ich allein in der Wohnung.
Ich war 68, als Alexandru zum letzten Mal ins Krankenhaus kam. Ich erinnere mich, wie ich seine Hand hielt und dachte: „Das war’s, jetzt bin ich allein in der Wohnung.
Miałam sześćdziesiąt osiem lat, kiedy Alexandru po raz ostatni trafił do szpitala. Pamiętam, jak trzymałam go za rękę i myślałam: „To już koniec, teraz tylko ja i mieszkanie”.
