— Mamă, de ce te amesteci în viața mea? Pe fiu l-ai întors împotriva soției, pe frate la fel, iar acum vrei să-mi distrugi și familia?! – a izbucnit fiica, lovind nervos cu degetele în telefon.
Mamo, po co wtrącasz się w moje życie? Syna od żony odciągnęłaś, brata też, teraz chcesz zniszczyć i moją rodzinę?! – wybuchła córka, nerwowo stukając palcami w telefon.
— Ce-i cu isteria asta, Lena? Cincisprezece ani, și ce dacă? Nu mai suntem copii. Care ar fi motivul de sărbătoare? — aruncă iritat Paul, trântind ușa dulapului.
— Co za histeria, Lena? No piętnaście lat, i co z tego? Przecież nie jesteśmy dziećmi. Jaki to niby powód do świętowania? — rzucił zirytowany Paweł, zatrzaskując drzwiczki szafy.
— Trebuie să vorbesc cu tine — spuse el, apărând în ușă. În ochi i se citea nesiguranța, iar în mână ținea un buchet de crizanteme albe.
— Muszę z tobą porozmawiać — powiedział, stając w drzwiach. W oczach niepewność, w dłoni bukiet białych chryzantem.
Nu voia doamna Elena să dea cheile Luciei și fiicelor ei. Vai, cât nu voia, simțea că e o idee proastă, știindu-i firea obraznică și lăcomia de neam. Dar, femeie mai în vârstă fiind, a cedat: îi era teamă să nu-și supere sora
Nie chciała pani Helena dawać kluczy Lucynie i jej córkom. Oj, jak nie chciała, przeczuwała, że to zły pomysł, znając z natury bezczelność i chciwość kuzynki. Ale starsza już kobieta uległa: bała się urazić siostrę
— Anca, ascultă… — Paweł a strigat din hol, încă încălțat, desfăcându-și șireturile. — Mama zice să ne mutăm în apartamentul bunicului. E un pic dezordine acolo, dar tot e mai bine decât chiria.
— Anka, posłuchaj… — Paweł odezwał się z przedpokoju, jeszcze w butach, rozplątując sznurowadła. — Mama proponuje, żebyśmy przenieśli się do mieszkania po dziadku. Trochę tam bałagan, ale lepsze to niż wynajem.
